Despre noi

Viziune

Gaspeco L&D S.A. este o companie românească cu capital integral privat, cu sediul în București, Sector1, Calea Floreasca, Nr. 28-30, care desfășoară în România operațiuni de comercializare și distribuție Gaz Petrolier Lichefiat (GPL).


Activitatea companiei include producția, distribuția și vânzarea de Gaz Petrolier Lichefiat (GPL) îmbuteliat în recipienți metalici, distribuția și comercializarea de GPL Auto (Autogas) și Propan Comercial (Propan), precum și activități de  comerț cu ridicata a produselor din GPL.


Operațiunile de producție sunt concentrate în cele două stații de îmbuteliere din Negoiești și Timișoara. Distribuția produselor se realizează la nivel național prin rețele specializate și specifice fiecărui segment de comercializare în parte.

Denumirea actuală a companiei (Gaspeco L&D SA) a fost stabilită în ianuarie 2013, moment în care a fost finalizat procesul de achiziție.

Înainte de acest moment, numele companiei a fost Petrom LPG SA, denumirea companiei în perioada 2007-2012, perioadă în care proprietarul companiei a fost OMV Petrom SA.
În perioada 1996-2007 Compania s-a numit Shell Gas România S.A. Gaspeco L&D deține poziții de lider în toate cele trei segmente de comercializare a produselor (Butelii, Autogas și Propan Comercial).

Deținem parcul cel mai mare de butelii utilizate pentru consum casnic în România, ca urmare a investițiilor efectuate de-a lungul timpului atât de Shell Gas Romania SA, cât și de OMV Petrom SA.
Susținută de relația noastră strategică cu OMV Petrom SA, poziționarea strategică a activelor de vedere geografic, prezența națională, Gaspeo L&D caută să-și consolideze poziția de Operator Principal în Piața Românească de GPL, prin oferirea clienților de produse și servicii și dezvoltarea de parteneriate strategice pe termen lung.

În câteva cifre, compania noastră se prezintă astfel (cifre aferente anului 2012):

  • Volume: 130 kto/an;
  • Cifră de afaceri: 120 mil eur/an;
  • Cotă de piață de aprox 30%;
  • Peste 1,800,000 butelii cu gardă introduse în piață în perioada1996-2012;
  • Deținem o rețea de aproximativ 7500 parteneri prin care comercializăm buteliile pentru consum casnic;
  • Peste 500 locații pentru comercializare Autogas;
  • Partener exclusiv OMV Petrom pentru comercializarea Autogas-ului și a buteliilor în stațiile proprietate;
  • Peste 1500 clienți de mic vrac (industriali și domestici).